A păși de la mormânt spre înviere


Evanghelia
Marcu 16,1-7
După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salome au cumpărat miresme ca să vină şi să-l ungă.Şi, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele abia răsărise 3 şi ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?” Dar privind, au observat că piatra fusese rostogolită, deşi era foarte mare. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr aşezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, şi au fost cuprinse de spaimă. Dar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră! Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus”.

Meditație
Sâmbăta sfântă este ziua premergătoare sărbătorii Învierii Domnului. Astăzi mulți își îndreaptă pașii spre definitivarea ultimelor pregătiri, fie la cumpărături, fie prin casă gătesc și fac curățenie, sau trec pragul bisericii pentru a se spovedi. Tu încotro îți îndrepți pașii?
În evanghelia care se va citi la Liturghia din noaptea de Paște vei auzi cum femeile sfinte au mers dis de dimineață la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul cu miresme în semn de afecțiune și recunoștință. Ți le imaginezi pășind îngândurate și cu lacrimi în ochi spre locul unde era mormântul lui Isus. Dar la mormânt au parte de o surpriză extraordinară care le schimbă viața: află că Isus este viu și primesc misiunea de a vesti și celorlalți această bucurie. Imaginează-ți acum pașii acelor femei care aleargă pline de bucurie și speranță. Aceasta este sărbătoarea Paștelui: „a păși” de la tristețea mormântului, la bucuria învierii.
Postul Mare te-a ajutat să faci pași spre Isus, să-l cunoști și să-l iubești mai mult. Acum este momentul să faci și tu pasul pentru a-l întâlni pe Isus înviat. Trebuie să depășești și tu etapa mormântului în care tind să te blocheze obișnuințele greșite, păcatele și nesiguranța ta, care seamănă cu piatra imensă de pe mormîntul lui Isus. Trebuie să guști și tu bucuria de a primi iertarea și o viață reînnoită. Așa cum a dat la o parte piatra de pe mormântul său, Isus vrea să îndepărteze cu iubire tot ce te împiedică să-l întâlnești viu, biruitor. Prin acest pas de iubire și încredere spre Isus, devii vestitor de speranță și bucurie pentru cei din preajma ta.

Rugăciune
Domnul meu, te rog fă-mă atent la şoapta harului tău, pentru a te recunoaşte sub orice chip mi-ai apărea şi a-mi aminti mereu ceea ce „mi-ai spus deja”: vei merge înaintea mea, în Galileea vieţii de zi cu zi. Întăreşte-mă în credinţa și dă-mi curaj, mai ales în momentele de descurajare şi teamă, când firescul lucrurilor ar părea altul decât Planul Tău Divin. Amin.


Citat Îndemn
Aşa cum femeile au mers la mormânt, te provoc să mergi şi tu să vizitezi mormântul unei persoane dragi, să duci balsamul sufletului tău pe care să-l reverşi într-o rugăciune, cu speranţa că Isus, care a biruit moartea şi a înviat o va face şi pe ea părtaşă de înviere. Apoi, întorcându-te spre casă, te rog să reflectezi la ceva ce a spus sau a făcut acea persoană, pe parcursul vieţii ei, iar pentru tine a rămas ca semn de bunătate, curaj, iubire ori speranţă şi să trăieşti, în săptămâna ce va urma, urmând îndemnul din cuvintele/faptele ei.

Pr. Marius Adam jr. & Ana Moraru

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lumina căutată de iubire

Iubirea dizolvă răul