Postări

Se afișează postări din februarie, 2021

Schimbarea la față

Imagine
Evanghelia Marcu 9,2-10 În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. Atunci le-a apărut Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Isus. Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: "Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!" De fapt, nu ştia ce să spună; căci îi cuprinsese frica. Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: "Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!" Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei, întrebându-se c

Iubire fără frontiere

Imagine
Evanghelia Matei 5,43-48 În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Aţi auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău!» Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi! Căci, dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii?Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare nu fac acelaşi lucru şi păgânii? Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!"

Marea lecție a iertării

Imagine
Evanghelia Matei 5,20-26 În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău , în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de a

Regula de aur

Imagine
Evanghelia Matei 7,7-12 În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide. Care om dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? Sau, dacă va cere un peşte, îi va da un şarpe? Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii".

Profetul Iona: ce imagine am eu despre Dumnezeu?

Imagine
Evanghelia Luca 11,29-32 În acel timp, pe când mulţimea se îngrămădea în jurul lui, Isus a început să le spună: „Această generaţie este o generaţie rea; caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. Căci aşa cum Iona a devenit un semn pentru niniviteni, tot aşa va fi Fiul Omului pentru această generaţie. Regina din Sud se va ridica la judecată cu oamenii acestei generaţii şi-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon şi, iată, aici este unul mai mare decât Solomon! Oamenii din Ninive se vor ridica la judecată cu generaţia aceasta şi o vor condamna, pentru că ei s-au convertit la predica lui Iona şi, iată, aici este unul mai mare decât Iona”.

Tatăl nostru

Imagine
Evanghelia Matei 6,7-15 În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor! Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie înainte ca să-i cereţi! Voi deci aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău! Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău!» Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, însă, dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre".

Cine este Isus pentru mine?

Imagine
Evanghelia Matei 16,13-19 În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: -„Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” Isus, luând cuvântul, a spus: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Gheața groasă

Imagine
Evanghelia Marcu 1,12-15 În acel timp, Duhul l-a dus pe Isus în pustiu. Iar în pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!"

Timp pentru convertire

Imagine
Evanghelia Luca 5,27-32 În acel timp, Isus a văzut un vameş cu numele de Levi, care stătea la postul lui de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. Iar Levi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla acolo o mare mulţime de vameşi şi alţii care şedeau cu ei la masă. Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” Dar Isus, răspunzându-le, a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la convertire”.

Mirele este cu tine: bucură-te!

Imagine
Evanghelia Matei 9,14-15 În acel timp, s-au apropiat de Isus discipolii lui Ioan şi i-au spus: "De ce noi şi fariseii postim mult, iar discipolii tăi nu postesc?" Isus le-a spus: "Pot oare nuntaşii să plângă atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti".

Pașii iubirii

Imagine
Evanghelia Luca 9,22-25 În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie”. Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva. Aşadar, ce-i foloseşte omului dacă a câştigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine?”

Ridică-te!

Imagine
Evanghelia Matei 6,1-6.16-18 În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele

Hrană pentru suflet

Imagine
Dragi tineri, Vă propunem și anul acesta un parcurs de pregătire pentru Sărbătoarea Învierii, denumit “Pașii iubirii pe drumul Învierii”.

Pașii iubirii pe drumul Învierii

Imagine
Dragă tânără, Dragă tânăr, Nu ai vrea să parcurgi împreună cu noi acest timp al Postului Mare? Nu-ţi va răpi mult timp din viaţa ta, 5 minute, dar te asigur că aceste minute vor fi delectare, pace şi împlinire pentru sufletului tău.