Cine este Isus pentru mine?


Evanghelia
Matei 16,13-19
În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: -„Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” Isus, luând cuvântul, a spus: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Meditație
Întreaga Evanghelie e străbătută de întrebarea „cine e Isus”. Mereu ne întrebăm „cine e El?”. În acest text nu ne mai întrebăm cine e El, ci Isus ne întreabă „Cine sunt eu pentru tine, la nivel profund? Ce însemn eu pentru tine?”. Această întrebare e importantă și decisivă. Acest lucru e foarte diferit: căci una este să mă întreb eu cu privire la cine este o persoană, să o pun în discuție, și cu totul altceva este atunci când accept să mă pun eu în discuție și să răspund…
Răspunsul la întrebarea lui Isus suntem noi, este identitatea noastră, căci omul este răspunsul pe care-l dă Domnului, prin comportamentul lui spiritual, uman și relațional.
O persoană o cunoști în măsura în care o iubești! Dumnezeu este iubire, deci Îl cunosc prin iubire. Îl iubesc pe Dumnezeu? Cum anume se concretizează iubirea mea față de Dumnezeu?
Credința e acest dialog cu Dumnezeu, în care El ne întreabă și noi răspundem, răspunsul devenind viața noastră, pentru că fiecare întrebare deja conține răspunsul.
Aceasta e problema centrală a credinței creștine „Cine e Isus pentru mine?”. Isus este: dorința mea, totul meu, absolutul meu, Dumnezeul meu, Cel care mă iubește, care-Și dă viața pentru mine, începutul și sfârșitul meu.
Dumnezeu nu este ceva care trebuie produs, ci trebuie primit. Dumnezeu e dar și iubire, iar darul și iubirea pot fi primite numai de cei care le doresc.
Așadar să cultivăm dorința noastră după Dumnezeul iubirii și al darului.

Rugăciune
Știu că în fiecare inimă ai plantat Cer, Doamne! Ajută-ne să ne păstrăm inima senină nu doar în bucurie ci și în timpuri de suferință, deznădejde și eșec căci toate fac parte din nesfârșita Providență. Privește la clătinarea noastră nesigură, căderile noastre și momentele în care ne lăsăm biruiți de lăcomie și răutate. Te rog, unește ce noi am dezbinat și reconstruiește ceea ce noi, oamenii, am distrus!
Mulțumesc pentru darul de a te cunoaște și a înflori în prezența Ta! Întărește-mi încrederea în Tine pentru a putea zidi stâlpi de speranță statornică într-o inimă care să bucure Cerul, mărturisindu-te în orice împrejurare.


Citat Îndemn
Dacă o persoană ți-a greșit, iartă! Răspunde răului cu bine căci Dumnezeu face același lucru cu tine.

Pr. Albert Babiaș & Alma Ciobanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lumina căutată de iubire

A păși de la mormânt spre înviere

Iubirea dizolvă răul