Postări

Se afișează postări din martie, 2021

Oare eu să fiu?

Imagine
Evanghelia Matei 26,14-25 În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numește Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei și le-a zis: „Ce-mi dați ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei i-au fixat treizeci de arginți. Și de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor. În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând: „Unde vrei să-ți pregătim ca să mănânci Paștele?” El a spus: „Mergeți în cetate la cutare și spuneți: «Învățătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paștele cu discipolii mei!»” Discipolii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele. La lăsatul serii, stătea la masă împreună cu cei doisprezece și, în timp ce mâncau, a zis: „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”. Întristați peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” El, răspunzând, a zis: „Cel care și-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omu

Fideli sau trădători?

Imagine
Evanghelia Ioan 13,21-33.36-38 În acel timp, stând la masă cu discipolii săi, Isus s-a tulburat în duh şi a mărturisit: „Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda". Discipolii se uitau unii la alţii, nedumeriţi fiind în legătură cu cel despre care vorbeşte. Unul dintre discipolii lui, pe care îl iubea Isus, stătea la masă la pieptul lui Isus. Atunci, Simon Petru i-a făcut acestuia semn să se intereseze cine ar putea să fie cel despre care vorbeşte. El s-a aplecat deci pe pieptul lui Isus şi i-a zis: „Doamne, cine este? Isus a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge îmbucătura şi i-o voi da". Atunci, întingând îmbucătura, a luat-o şi a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon. După acea îmbucătură, a intrat Satana în el. Atunci, Isus i-a zis: „Ceea ce vrei să faci, fă repede!" Dar niciunul dintre cei care stăteau la masă nu a înţeles de ce i-a spus aceasta.Şi, cum Iuda ţinea punga cu bani, unii au crezut că Isus îi spune: „Cumpără ceea ce ne

Risipă de iubire

Imagine
Evanghelia Ioan 12,1-11 Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde se afla Lazăr pe care Isus îl înviase din morţi. Au făcut acolo pentru el un ospăţ; Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu el. Atunci, Maria, luând un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi i le-a şters cu părul ei. Şi casa s-a umplut cu parfumul miresmei. Iuda Iscarioteanul, unul dintre discipolii lui - cel care avea să-l trădeze -, a spus: „De ce nu s-a vândut mireasma aceasta cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor?” Dar a spus aceasta nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era hoţ: întrucât el ţinea punga cu bani, fura din ce se punea în ea. Atunci Isus a spus: „Las-o! Pentru ziua înmormântării mele a păstrat aceasta. Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, pe mine, însă nu mă aveţi întotdeauna”. Atunci o mare mulţime dintre iudei a aflat că este acolo şi a venit nu numai datorită lui Isus, ci şi ca să-l vad

Triumf și durere

Imagine
Evanghelia Marcu 15,1-39 ... Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor? Pilat le-a răspuns: A. Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?" E. Căci ştia că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. Însă arhiereii instigau mulţimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba. Pilat le-a spus din nou: A. „Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?” E. Iar ei au strigat iarăşi: P. „Răstigneşte-l!” E. Pilat le-a spus: A. „Dar ce rău a făcut?” E. Însă ei strigau mai tare: P. „Răstigneşte-l!” E. Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit. ...

Ce credeţi: Va veni oare la sărbătoare?

Imagine
Evanghelia Ioan 11,45-56 În acel timp, mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el. Dar unii dintre ei au mers la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus. Aşadar, arhiereii şi fariseii, adunând Sinedriul au spus: „Ce să facem, pentru că acest om face multe semne? Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în el; vor veni romanii, ne vor lua pe noi şi vor distruge şi sanctuarul nostru, şi neamul”. Unul dintre ei, Caiafa, care era marele preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic, nici nu înţelegeţi că este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam”. Însă nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus trebuia să moară pentru popor. Şi nu numai pentru popor, ci şi pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu. Din ziua aceea, au hotărât să-l ucidă. De aceea, Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape

Noua lege a iubirii

Imagine
Evanghelia Ioan 10,31-42 În acel timp, iudeii au luat iarăşi pietre, ca să-l bată cu ele. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucruri bune de la Tatăl; pentru care faptă dintre ele vreţi să mă bateţi cu pietre?” Iudeii i-au răspuns: „Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”. Isus le-a zis: „Oare nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis: sunteţi dumnezei?» Dacă i-a numit «dumnezei» pe cei către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată - aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume voi îi spuneţi: «Spui blasfemii» pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»? Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu credeţi în mine; dar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în mine, credeţi în fapte, ca să ştiţi şi să recunoaşteţi că Tatăl este în mine şi eu în Tatăl!" Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor. El a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în loc

Iată slujitoarea Domnului!

Imagine
Evanghelia Luca 1,26-38 În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Eli

Unde îți cauți fericirea?

Imagine
Evanghelia Ioan 8,31-42 În acel timp, Isus le-a spus iudeilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera”. Ei i-au răspuns: „Noi suntem descendenţă a lui Abraham şi n-am fost niciodată sclavii nimănui. Cum poţi să spui: «Veţi deveni liberi»?” Isus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclavul păcatului. Însă sclavul nu rămâne în casă pentru totdeauna; fiul rămâne pentru totdeauna. Aşadar, dacă Fiul vă va elibera, veţi fi într-adevăr liberi. Ştiu că sunteţi descendenţii lui Abraham, dar căutaţi să mă ucideţi, deoarece cuvântul meu nu găseşte loc în voi. Eu vorbesc despre cele ce am văzut la Tatăl meu, iar voi faceţi cele ce aţi auzit de la tatăl vostru”. Ei au răspuns şi i-au zis: „Tatăl nostru este Abraham”. Isus le-a zis: „Dacă sunteţi fiii lui Abraham, faceţi faptele lui Abraham! Acum însă voi căutaţi să mă ucideţi pe mine, om care v-am sp

Ridică-ți privirea, pentru a-ți salva viața!

Imagine
Evanghelia Ioan 8,21-30 În acel timp, Isus le-a zis din nou fariseilor: „Eu mă duc şi mă veţi căuta, dar voi veţi muri în păcatul vostru. Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni”. Deci ziceau iudeii: „Oare se va sinucide, că spune «Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni»?” Dar el le-a zis: „Voi sunteţi de jos, eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus că veţi muri în păcatele voastre pentru că, dacă nu veţi crede că eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”. Atunci i-au zis: „Tu cine eşti?” Isus le-a zis: „Ceea ce vă spun de la început. Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi, însă cel care m-a trimis este adevărat, iar eu spun lumii ceea ce am auzit de la el”. Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Aşadar, Isus le-a zis: „Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că eu sunt şi că nu fac nimic de la mine, ci vorbesc ceea ce m-a învăţat Tatăl. Iar cel care m-a trimis este cu mine; nu m-a lăsat singur, pentru c

Iubirea dizolvă răul

Imagine
Evanghelia Ioan 8,1-11 În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?” Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condam

Logica lui Dumnezeu

Imagine
Evanghelia Ioan 12,20-33 În acel timp, printre cei care au urcat să se prosterneze de sărbători erau unii greci. Aceştia s-au apropiat de Filip, cel care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat: „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus”. Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui Isus. Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul meu este tulburat şi ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. Tată, glorifică numele tău!” Atunci a venit o voce din cer: „L-am glorificat şi iarăşi

Iubirea care ne provoacă să acţionăm împotriva curentului

Imagine
Evanghelia Ioan 7,40-53 În acel timp, când au auzit cuvintele lui Isus, unii din mulţime au spus: „Acesta este într-adevăr Profetul!" Alţii ziceau: „Acesta este Cristos!" Dar alţii spuneau: „Oare vine Cristos din Galileea? Nu a spus oare Scriptura: Cristos vine din descendenţa lui David şi din Betleem, satul de unde era David?" Aşadar, s-a făcut dezbinare în popor din cauza lui. Unii dintre ei voiau să-l prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe el. Atunci, gărzile s-au întors la arhierei şi farisei. Aceştia le-au zis: „De ce nu l-aţi adus?" Gărzile au răspuns: „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!" Fariseii le-au zis: „Nu cumva v-aţi lăsat amăgiţi şi voi? Oare a crezut în el cineva dintre conducători sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată". Nicodim, unul dintre ei, cel care venise mai înainte la el, le-a zis: „Oare Legea noastră condamnă un om înainte de a-l judeca şi de a afla ce a făcut?" I-au răs

Nu te teme!

Imagine
Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”.Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Martori ai lui Cristos

Imagine
Evanghelia Ioan 5,31-47 În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. Este un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc - aceste lucruri pe care le fac - dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeţi în cel pe care el l-a trimis. Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi tocmai ele dau mărturie despre

Iubirea lui Dumnezeu

Imagine
Evanghelia Ioan 5,17-30 În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că distrugea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. Aşadar, Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face şi Fiul la fel. Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai mari decât acestea, ca să vă miraţi. După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea. De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a dat-o Fiului, pentru ca toţi să-l cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-l cinsteşte pe Fiul, nu-l cinsteşte pe Tatăl care l-a trimis. Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi n

Vrei să te faci sănătos?

Imagine
Evanghelia Ioan 5,1-3.5-16 În acel timp, era o sărbătoare a iudeilor, iar Isus a urcat la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o piscină numită în evreieşte Betesda, care avea cinci porticuri. Sub acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, paralizaţi. Se afla acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Văzându-l zăcând şi ştiind că suferă de mult timp, Isus i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” Bolnavul i-a răspuns: „Doamne, nu am niciun om ca să mă facă să cobor în piscină când apa este agitată. Până când vin eu, coboară altul înaintea mea”. Isus i-a zis: „Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” Şi, îndată, omul s-a vindecat, şi-a luat targa şi umbla. Dar ziua aceea era sâmbăta. Aşadar, iudeii i-au spus celui vindecat: "Este sâmbătă şi nu-ţi este permis să-ţi duci targa". Dar el le-a răspuns: „Cel care m-a vindecat, acela mi-a zis: «Ia-ţi targa şi umblă!»” Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ţi-a zis: «Ia-o şi umblă!»?” Dar cel vindecat

Vindecare prin credinţă

Imagine
Evanghelia Ioan 4,43-54 În acel timp, Isus a plecat din Samaria în Galileea. Isus însuşi dăduse mărturie că niciun profet nu este cinstit în propria lui patrie. Dar, când a ajuns în Galileea, galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare. A venit deci din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcţionar regal al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea, a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul, căci era pe moarte. Atunci, Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” Funcţionarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!” Isus i-a zis: „Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus. Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte, spunându-i că fiul lui trăieşte! I-a întrebat deci la ce oră a început să-i fie mai bine,

Privește iubirea

Imagine
Evanghelia Ioan 3,14-21 În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: „După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu”.

Dumnezeu vede prin mască

Imagine
Evanghelia Luca 18,9-14 În acel timp, Isus a spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.

Care este aspirația cea mai profundă pe care o ai?

Imagine
Evanghelia Marcu 12,28b-34 În acel timp, unul dintre cărturari s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: „Care este prima dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Prima este: «Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!» A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea”. Cărturarul i-a zis: „Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele”. Isus, văzând că a răspuns inteligent, i-a spus: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.

Să alegem tabăra!

Imagine
Evanghelia Luca 11,14-23 În acel timp, Isus a scos un diavol şi acesta era mut; îndată ce a ieşit diavolul, mutul a început să vorbească, iar mulţimile se mirau. Însă unii dintre ei spuneau: „Cu Beelzebul, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli”. Alţii, ispitindu-l, cereau de la el un semn din ceruri. Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: „Orice împărăţie dezbinată în ea însăşi se ruinează şi se prăbuşeşte casă peste casă. Deci, dacă Satana este dezbinat în el însuşi, cum va dura împărăţia lui? Voi ziceţi că eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul. Dar dacă eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? Pentru aceasta ei vor fi judecătorii voştri. Însă dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi. Când un om puternic, bine înarmat, îşi păzeşte casa, ceea ce are el este în siguranţă; dar dacă vine unul mai puternic decât el şi îl învinge, îi ia armele în care se încredea şi împarte prada. Cine nu este

Legea şi libertatea

Imagine
Evanghelia Matei 5,17-19 În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor”.

Iertarea - respirația creștinului

Imagine
Evanghelia Matei 18,21-35 În acel timp, Petru, apropiindu-se de Isus, i-a zis: "Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?" Isus i-a spus: "Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit să fie vânduţi el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. Dar ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dato

Darul lui Dumnezeu

Imagine
Evanghelia Luca 4,24-30 În acel timp, când a venit la Nazaret, Isus le-a spus celor din sinagogă: "Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat, decât doar Naaman sirianul". Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos afară din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Și Isus poate fi impulsiv

Imagine
Evanghelia Ioan 2,13-25 Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!" Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: „Zelul pentru casa ta mă mistuie”. Aşadar, l-au întrebat iudeii şi i-au zis: „Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” Aşadar, i-au zis iudeii: "Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu în trei zile îl vei ridica?” Însă el vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în