Tatăl nostru


Evanghelia
Matei 6,7-15
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor! Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie înainte ca să-i cereţi! Voi deci aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău! Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău!» Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, însă, dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre".

Meditație
Multora dintre noi rugăciunea li se pare o îndeletnicire foarte plictisitoare, întrucât a se ruga echivalează cu rostirea în gol a unor formule, aidoma unor poezioare. Drept pentru care toată rugăciunea lor cotidiană se reduce, dacă există, la un semn al sfintei cruci, la o invocare a lui Dumnezeu („Doamne, ajută!”) şi/sau la recitarea unor rugăciuni învăţate din copilărie. Până la urmă şi aceste gesturi ori recitări rapide sunt mai mult decât nimic. Pe de altă parte, maeştrii de viaţă spirituală ne spun că o bună şi constantă rugăciune nu se deprinde uşor. E nevoie să înţelegem bine ce este rugăciunea şi „antrenamentul” în această îndeletnicire.
Rugăciunea este, mai întâi de toate, un dialog (e drept, puţin diferit decât cel cu care suntem noi obişnuiţi). În acest dialog noi ne exprimăm bucuriile şi durerile, reuşitele şi nereuşitele şi, bineînţeles, trebuinţele noastre în faţa cuiva pe care îl numim Tată, iar el ne ascultă şi ne răspunde în mod eficace, chiar dacă nu în mod spectaculos.
Știm foarte bine că nu avem nevoie să rostim multe cuvinte pentru a fi ascultaţi, deoarece Tatăl ştie deja de ceea ce avem noi nevoie. În rugăciunea noastră trebuie să exprimăm esenţialul. Ori, acest esenţial este rezumat în acea rugăciune care va fi cea mai cunoscută şi mai utilizată în întreaga creştinătate, întrucât Isus ne-a oferit-o în dar, rugăciune pe care, probabil, el însuşi a rostit-o de multe ori.
Un aspect important pe care Isus ţine să-l scoată în evidenţă este faptul că, de vreme ce noi implorăm iertare pentru greşelile prin care l-am ofensat pe Dumnezeu, la rândul nostru trebuie să o acordăm celor care ne-au greşit nouă. Aşadar, câtă vreme noi nu acordăm iertarea celor care ne-au greşit, nici Dumnezeu nu ne-o acordă pe a Sa.
Până la urmă, dacă stăm şi medităm, rugăciunea nu este chiar atât de complicată!

Rugăciune
Doamne, îți mulțumesc că îmi asculți rugăciunile și ești alături de mine în fiecare moment din viața mea. Ajută-mă să fac binele și să fiu îndurătoare, să îi iert pe cei din jur, ca la rândul meu, să fiu iertată de tine, Tatăl meu. Ai grijă în pururea de sufletul meu. Amin.


Citat Îndemn
Astăzi, rostește rugăciunea "Tatăl nostru", rugăciune ce ne-a fost lăsată în dar, privind cerul și eliberându-te de toate gândurile!

Pr. Cocianga Gabriel & Duma Denisa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lumina căutată de iubire

A păși de la mormânt spre înviere

Iubirea dizolvă răul